Festivalul Chira Chiralina între ce a fost si ce-ar fi putut sa fie

Festivalul national de muzică folk Chira Chiralina se tine la Brăila de 9 ani si sperăm să dăinuiască cât mai mult de acum încolo si să nu mai conteze cine ce face în Consiliul Local. Un eveniment cultural ar trebui să primeze în fata oricăror incidente politice. Clar, anul acesta nu a fost cel mai bun în ceea ce priveste organizarea: întâi a fost anulat, apoi s-a tinut fără a fi mediatizat, au fost concurenti putini fată de anii anteriori când festivalul se întindea pe trei zile, iar acum s-a redus doar la două.

În ciuda atrocitătilor, suntem multumiti că totusi Chira nu a sărit un an, iar spectacolul recital a fost un adevărat succes! M-a impresionat faptul că Marele Premiu a fost câstigat tot de trupa Icarus din Botosani, care câstigaseră si în urmă cu doi ani.  Interpretii formeaza un grup aparte încărcat de voiosie si simpatie, se dăruiesc cu totul si cuceresc prin naturalete si profesionalism în acelasi timp. Muzica lor pare scoborâtă din munti, de la Primul Descălecat, purtând savoare veche si parfum de vis.

Bogdan Pinghireac si Andrei Ciocioc au câstigat premiul de 5000 de lei, ei au plăcut într-adevăr publicului, dar toti cei din sală s-ar fi asteptat să-i vadă pe obisnuitii concurenti ai Chirei cu o piesă nouă, nu cu cea cu care au câstigat si în urmă cu doi ani premiul I, în rest prestatia lor a fost ireprosabila.

Inainte de Pavel Stratan, în recital au cântat câstigătorii de anul trecut, trupa Antic, brăilenii pe care sincer nu i-am considerat demni de marele premiu,atunci  Proiect Trivodar au fost mult mai originali si atractivi prin multitudinea de instrumente si aspectul general al melodiilor... dar anul acesta Antic ne-a ajutat sa ne reamintim piese ca Răspunsu-i vânare de vânt, Treceti batalioane, Andri Popa si nelipsita Pasăre rară. Într-o oarecare măsură, m-au făcut să mă simt bine că sunt brăileancă, am simtit sigurantă văzându-mi orasul reprezentat pe scenă, în recital.

Fenomenal de cuceritor a fost Pavel Stratan, a făcut atmosferă, a glumit, a făcut ceea ce face un artist adevărat: spectacol. S-a văzut clar că avea emotii, bine stăpânite însă, dar care trădau un caracter perfectionist. Tineri si bătrâni au râs copios unii de accentul moldovenesc, altii de "caterinca" făcută de artist. Mie, personal, mi s-a părut un pic prea trivial, prea multe accente pe băutură si plăcerea de a bea. Cu toate acestea, am văzut ceva din firea lui Creangă în acest Pavel Stratan de la Chisinău, plăcerea nesătiosă de a evoca iar si iar copilăria în diversele ei forme.

Din acest univers se distinge pregnant figura tatălui, care a încercat să astâmpere firea rebelă a copilului, care abia acum întelege mai mult si mai bine. Si băutura, aventurile în pivnită par tot moduri de a evada în copilărie, în acea vârstă a spiritului când nu te îngrădeste nimic si mai ales nu tu îti pui piedici, ci părintii pe care oricum nu-i asculti. Poate îl interpretez prea serios, poate usor superficial pe acest artist, dar mie asta mi-a transmis, că în spatele ironiei si superficialitătii afisate se ascunde un sensibil de o inteligentă aparte.

Închei cu sperante mai mari de la Chira anului 2015! - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/festivalul-chira-chiralina-georgiana-tudor.htm#sthash.pieKr4xU.dpuf

Festivalul de poezie Balcanica 2014

A fost un week-end plin la Biblioteca Judeteană "Panait Istrati" Brăila: a V-a editie a Nocturnei Bibliotecilor desfăsurată simultan si în Republica Moldova - eveniment creativ cu o multime de ateliere pregătite pentru toate vârstele: de la confecționat jucării până la fotografii, proiectii de film, concerte si prezentări despre nutritive.

Această activitate se distinge prin a fi una social-educativă ce îi apropie, atât pe micuti cât si pe cei mai mari, de carte în general. De altfel biblioteca noastră poate fi lăudată pentru efortul depus în ultimii ani spre a sparge mitul bibliotecilor vechi si plictisitoare, ea a fost transformata dintr-un loc aparent ostil într-unul plin de viată menit să spargă bariera dintre carte, cultură si joacă, respectiv distractie.

Tot în perioada 26-27 septembrie 2014 a avut loc a VIII-a editie a Festivalului poetilor din Balcani, România - Slovenia. Au fost două zile de dialog intercultural, cu recitaluri de poezie, prelegeri despre literatura în spaţiul balcanic şi lansări de cărţi.

În editiile anterioare, prima fiind în 2007, au fost invitati poeti din Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Albania, Grecia, Serbia, urmând ca în 2015 să fie primiti oaspeti din Croatia.

Ca si anul trecut, m-a impresionat multiculturalitatea si amploarea evenimentului, voi aminti spre exemplificare lansarea cărții "9 Umbre chinezesti" de Kai-Xin, a volumului "Cap Bonne Espérance" a poetului Joel Conte, poet ce cântă frumusetile Balcanilor si ale Dunării, care ne-a recitat "Danube" poezie inspirată si scrisă chiar la Brăila si câstigătoarea festivalului Nataša Švikart Zumer, reprezentantă a Sloveniei.

Inimă de sârb

Unul dintre invitatii obisnuiti ai acestui festival este poeta si traducătoarea Liubita Raichici care de 5 ani vine cu drag de la Caras-Severin spre a facilita comunicarea dintre poetii sârbi ori ai fostei Iugoslavii si cei români. Numele i-a fost dat de bunică si înseamnă "dragoste". Părintii, deportati în Bărăgan, au fugit în Serbia doar spre a se naste ea pe pământul natal.

Povestea tragică, dar si frumoasă a familiei ei o vom afla în detaliu anul viitor când speră să vină cu un roman. Noul ei volum de poezii "Orfani de Dumnezeu" a fost lansat în cadrul festivalului cu o prelegere a d-lui profesor si scriitor Viorel Coman.

Însă mai elocvent a vorbit poeta despre versurile sale recitându-le, transmitând emotii si trăiri, îndemnând publicul la pretuirea rădăcinilor, căci "nu putem avea coroană bogată, dacă noi ne tăiem în continuu rădăcinile". Descifrarea titlului ne-o face chiar Liubita spunându-ne că "noi suntem cei care vrem să fim orfani de Dumnezeu, în sensul că Dumnezeu ne-a dat totul, ne-a dat viață, ne poartă de grijă, ne vrea mântuiți, ba chiar si-a dat viata pentru noi si, cu toate acestea nu-L vrem. Ori, noi, ca popor ales nu avem voie să ne comportăm ca si cum nu am sti".

Cartea mai vorbeste si despre slujirea cuvântului celui viu, recunoscând că scriitorii au vaga impresie că sunt slujitori ai cuvântului când, de fapt, preotii si monahii sunt adevăratii slujitori, iar ceea ce putem face noi este să tindem spre Cuvântul cel Adevărat si Bun.

De o modestie aparte, dar cu credintă sinceră, mărturiseste că harul poeziei l-a primit de mică: la vârsta de 3 ani se urca pe scaun si recita poezii în timpul sezătorilor. Desi nu vede motivul pentru care tocmai ea a fost înzestrată cu acest dar, îl vede ca pe o responsabilitate foarte mare pe care si-o asumă cu bucurie si dedicare.

Din păcate nu pot cita din noul volum, însă în cel primit cu dedicatie anul trecut "în sârbeste, într-o limbă necunoscută", am descoperit o pereche de versuri sugestive pentru firea ei: "Am lăsat baltă tot felul de înăltimi/ nu pentru că mă dor picioarele/ sau pentru că îmi este frică de înăltimi.Nu./ M-am îngrădit în a iubi".
Am ales să vorbesc despre Liubita Raichici si nu despre festivalul în sine deoarece face parte din acea categorie specială de persoane pe care îmi place să le numesc personaje. Trăieste din plin această viată cu care suntem binecuvântati, "simte enorm si vede mitologic" (V. Coman), prin urmare poezia ei este de o sensibilitate acerbă ce comunică cu cititorul din inimă, cu dragoste.

Nichita Stănescu, poet mult admirat la sud de Dunăre, a spus cândva: "Să te ferească Dumnezeu să calci pe o inima de sârb!". Mă gândesc că dacă toti sârbii ar fi ca Liubita ar însemna să tai cu cutitul si să te întepi în sârmă, căci inima de sârb îmi pare un amestec ciudat de fortă si sensibilitate înrudită cu noi.

Este sârboaică, simte sârbeste, însă suntem norocosi că, din când în când, scrie si româneste. Poate ar trebui să învătăm si noi să ne pupăm de trei ori în numele Sfintei Treimi … - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/festivalul-de-poezie-Balcanica-2014.htm#sthash.h5exGbxw.dpuf

Acelasi profesor, două clase diferite!

 

   

   Sunt elevă în clasa a 12-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info ,unde am prieteni .Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră , pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo- bilingv engleză . Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor. Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic:

-2 clase: profil real si uman

-acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport

-ore total neasemănătoare

      Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba , voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om, participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru  a fi evaluati.

     Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg. Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă , ci se trecea natural  mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie. De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?" , s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.

      La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă  de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de  profesoară. Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi,dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Rousseau, Blaise Pascal, Rene Descartes...Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase  de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene. Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor.

    M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă- tip ciocan de judecătorie- câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă!când, de fapt se sugera clar spiritul justitiar.

Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii!

    "Croitorul poate să fie cel mai bun din oras , dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate"! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră, însă materialul nu e prost , ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor. Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil  îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului.
   Scopul initial al articolului este să dărâme prejudecata legată de faptul că elevii de la profilul umanist ar fi  visători si lipsiti de simt practic , iar cei de la real că ar avea  capul numai în cifre.

Sunt elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info, unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf

Sunt elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info, unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor.

Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru  a fi evaluati.

Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.

Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural  mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.

De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.

La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de  profesoară.

Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...

Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.

Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.

Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.

Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil  îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf

Sunt elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info, unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor.

Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru  a fi evaluati.

Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.

Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural  mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.

De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.

La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de  profesoară.

Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...

Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.

Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.

Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.

Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil  îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf

Sunt elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info, unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor.

Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru  a fi evaluati.

Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.

Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural  mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.

De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.

La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de  profesoară.

Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...

Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.

Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.

Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.

Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil  îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf

Sunt elevă în clasa a XII-a si am avut extraordinara sansă de a participa la două cursuri ale profesoarei mele de filozofie, la clase diferite. Prima experientă a fost la o clasă de profil mate-info intensiv info, unde am prieteni. Am profitat de ocazia de a nu avea ore în acea perioadă pentru a fi alături de ei la o oră, pentru că eram într-adevăr curioasă. Fiind prieteni discutasem despre orele cu profesori comuni, mai ales despre filozofie de care sunt pasionată de câtiva ani. Atât eu, cât si ei ne minunam de ceea ce povesteam, de diferente. Eu sunt la o clasă de filo-bilingv engleză. Prin urmare, cele două tipuri de scolarizare se ocupă de valorificarea a două părti deosebite ale creierelor elevilor.

Voi încerca să prezint ceea ce am observat schematic: 2 clase - profil real si uman -acelasi profesor, aceleasi materiale de lucru, acelasi suport - ore total neasemănătoare. Pentru a vă face să întelegeti mai bine despre ce e vorba, voi adăuga că ora consta în privirea unor desene în format electronic realizate de elevi din anii trecuti ai doamnei profesoare si care ilustrau diferite conceptii ale filozofilor despre om. Participantii la curs erau solicitati să comenteze imaginile respective pentru  a fi evaluati.

Paradoxal, clasa de real a manifestat o mult mai mare disponibilitate de a comunica pe de o parte, lejeritate si oarecare usurintă în exprimare, pe de altă parte. O gândire sistematică, care nu debordează neapărat de imaginatie, dar care este productivă, în mod esential. Copiii nu se fereau să răspundă, iar rationamentele se completau reciproc ajungându-se la un întreg.

Desi se spuneau si mici prostioare sau naivităti, condamnarea nu era groaznică ori definitivă, ci se trecea natural  mai departe. Fascinant pentru mine e că printre ei mi-am găsit mediul prielnic pentru a mă afirma. Mediul acela viu de dezbateri m-a încurajat să îmi exprim opiniile de mult formate si neîmpărtăsite aflând că as putea chiar să dau la Facultatea de Filozofie.

De asemenea, comentam cu un prieten tot ce se discuta, cu alte cuvinte eram trup si suflet acolo. S-au expus păreri suprarealiste de exemplu: "nu suntem liberi pentru că nu putem alege din cine ne nastem, unde si cum, ba chiar de ce nu putem fi liberi să zburăm, ori să fim nemuritori?", s-au adus contraargumente, totul într-o armonie în care fiecare îsi astepta rândul.

La clasa mea însă a fost o cu totul altă poveste. Profesoara a venit cu aceeasi energie debordantă de a pune elevilor note într-un mod cât mai plăcut, dar ei s-au lăsat cu greu porniti spre comunicare, si doar partial. De la început, luasem decizia de a fi observator pentru a nota cât mai bine varietătile, de a nu mă implica în decursul orei. Blocaje în exprimare si comunicare manifestate aproape sub teama de a nu gresi sau de a fi judecat la o mare parte dintre ei. Am remarcat si o ostilitate si dorintă de afirmare fără o argumentată justificare împotriva viziunii prezentate chiar de  profesoară.

Cei ce au vorbit au abordat temele dintr-o perspectivă mai spirituală, usor literară si elevată înfătisând perspective noi, dar pierzând miezul problemei uneori. Nu pot spune că ora a fost un esec pentru că, spre surpinderea mea, doamna profesoară s-a mulat pe nevoile clasei, a schimbat modul de a aborda, s-a luptat să trezească interesul si chiar a încercat să dezvolte rationamente diferite pentru dezbaterea imaginilor cu citate din Jean Jaques Roussou, Blaise Pascal, Rene Descartes...

Mobilitatea pe care trebuie să o aibă un profesor este egală cu cea a actorului care schimbă rolurile, numai că profesorul improvizează, în timp ce actorul are rolul gata învătat. Cum spuneam ora nu a fost un esec, dar a fost obositoare, s-a miscat greoi, s-au spus putine, discutiile nu au avansat foarte departe, iar dacă au avansat au făcut-o pe făgase de altă natură decât cele de la clasa de real, depărtate chiar de desene.

Egourile foarte puternice ale elevilor umanisti i-au determinat să ajungă să vorbească mai devreme sau mai târziu tot despre ei însisi, ceea ce a obstructionat bineînteles întelegerea abstractă a citatelor. M-a amuzat foarte mult singurul lucru care s-a întâmplat la ambele clase: într-o imagine cu un om din lemn ce avea în loc de mâna dreaptă o buturugă - tip ciocan de judecătorie - câte o fată de la ambele clase a văzut o posetă, servietă! când, de fapt, se sugera clar spiritul justitiar.

Firi pragmatice care nu îsi permit să viseze mi-au părut umanistii, firi realiste capabile de abstractizare a oricărui domeniu realistii! Croitorul poate să fie cel mai bun din oras, dar dacă materialul e prost, haina tot nu va fi de calitate! Cam aceasta a fost situatia la care am fost martoră. Insă materialul nu e prost, ci rigid în cazul clasei de filologie din varii motive ce îngreunează decurgerea lină a orelor.

Nu vreau să sustin aici o clasă model si una antimodel, ci vreau să surprind un caz real care probabil  îi este comun oricărui profesor. E posibil să fie si influienta profilului la mijloc, dar dincolo de cauze si efecte e încântător caracterul eterogen al omului. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/acelasi-profesor-doua-clase-diferite-georgiana-tudor.htm#sthash.sPBs0LGP.dpuf

Experienta de vara, experienta de viata

Cu toate că se apropie iarna, urmele verii au rămas adânci înfipte în sufletul meu ca si în al oricărui tânăr de 18 ani. Odată cu împlinirea acestei fabuloase vârste mi-am descoperit trei superputeri: încrederea, visul si forta de a-mi trăi visele.

Unul dintre primele lucruri pe care le-am crezut necesare în prima vară petrecută cu statutul oficial de adult a fost să muncesc, oriunde-oricum, aveam dorinta arzătoare de a-mi asuma o responsabilitate, de a mă disciplina, si de ce nu? de a câstiga niste bani pentru admiterea la facultate.

Toate bune, numai că încet-încet mi-am dat seama că nu e atât de usor să îti găsesti un loc de muncă: o prietenă care îmi promisese că mă angajează la localul părintilor ei a fost obligată să-si retragă oferta, pentru că avuseră nevoie de angajati noi din timpul scolii; as fi vrut măcar să fac promotii publicitare într-un supermarket, dar la început de vacantă m-am lăsat cuprinsă de un val acut de lene, m-am dedicat cititului si asteptam să-mi pice ocazia de a lucra din cer, cum se spune.

Vorbisem încă din iarnă cu vărul meu de la Mihai Bravu să îl ajut să vândă pepeni, dar nu eram sigură că va iesi ceva din toată treaba asta, nu stiam dacă se va tine de cuvânt, asa că îmi propusesem ca în caz că nu apare, să mă duc la bunici la tară să îi ajut în gospodărie. Nu ar fi fost tocmai ce îmi doream, dar totusi aveam o perspectivă.

În curând vine mijlocul lui iulie, deja fusesem la Oradea cu cercetasii si la mare cu vărul cu pricina, se simtea nevoia să mă apuc de ceva serios. Chiar atunci, primesc un telefon în urma căruia sunt invidată la a vinde pepeni, chiar de a doua zi dimineată. Aveam emotii. Stiam că am probleme cu socotelile făcute în gând si mi-ar fi plăcut să remediez acest neajuns, de asemenea eram cuprinsă de o curiozitate extraordinară fată de relatia cu viitorii clienti, cu vărul meu, cu cântarul si chiar cu pepenii în sine.

Trebuie să mărturisesc că a fost de-a dreptul fascinant! Programul a fost relativ lejer, vindeam doar când pleca el după marfă sau când se odihnea după paza de noapte(cam între 3-8 h la interval de o zi sau chiar 4), dezavantajul a fost că era imprevizibil, dar am reusit să mă mulez foarte bine după nevoile "sefului" meu cu care m-am înteles extraordinar.

Tarcul a fost montat într-un cartier de margine, o cu totul altă lume decât cea cu care eram eu obisnuită, o intuiam, dar nu trăisem niciodată în mijlocul ei. Un soi de mahala cultă cu o frecventă mare de pensionari, dar si o multime întreagă de tineri cu multi copii mici, mai multi decât în zonele de centru, prin urmare cei săraci sau modesti încă n-au intrat atât de puternic în criza secolului XXI ( aceasta presupune printre altele si degradarea familiei).

Cu acest prilej am probat cu rezultat afirmativ una din afirmatiile lui Steinhardt: ”singura adevărată mare plăcere a mahalalei e nu băutura, nici sexualitatea, nu banii, ci relatia cu celălalt - de teama singurătătii cu sine - sub întreitul ei aspect de văicăreală, clevetire si ceartă”.

Am cunscut oameni în etate ce-si primeau cuvenita alocatie de la stat petrecându-si ziua de dimineată până seară pe afară vorbind cu unul si cu celălalt vrute si nevrute de dragul de a mai spune ceva, de a mai schimba o vorbă. De o familiaritete si căldură aproape agresivă m-au privit un pic reticent la început, dar m-au acceptat curând ca pe o componentă firească a societătii lor. Majoritatea erau fosti ingineri sau
lucrători industriali ce au fost nevoiti să se strămute de la sat odată cu industrializarea fortată la care tovarăsii comunisti au supus tara, de aceea păstrau încă nostalgia aerului liber, a naturii. Le pria însă statul - găsindu-si ocupatii mărunte pe lângă casă, îsi acceptau stadiul de repaos ca pe un concediu prelungit bucurându-se si relaxându-se parcă pentru toti anii munciti până atunci.

Frumoasă lume, cu povesti: spre exemplu, Petre Ganea, fost boxeor în categoria usoară, a participat la multe campionate nationale si internationale castigând numeroase premii dintre care cel mai însemnat este premiul I la Campionatul National categoria 48 kg în 1968, a avut o viată grea, a călătorit prin toată tara si lumea, dar din păcate când nu a mai putut profesa s-a retras pentru că nu avea răbdare cu copiii, care, mărturisea, nu aveau motivatie si nici nu ascultau, a ajuns să lucreze într-o fabrică, dar nu regretă nimic.

Interesându-mă mai mult despre personaj, aflu că mai există un Petre Ganea în Brăila, antrenor de box, care sustinea noul meu prieten îi fusese coleg. Sustinea că acesta din urmă nu avea chemare spre box si că de multe ori se lăuda cu succesele lui datorită asemănării de nume. Nu stiu cât de adevărată este povestea, însă omul părea sincer uimit de performantele de ziar ale Tizului său.

Dar să revenim la clienti. Multe categorii de oameni s-au perindat prin fata mea, de toate soiurile, glumeti, seriosi, certăreti, simandicosi, pretentiosi, nepăsători, nehotărâti si dornici de a se destăinui cuiva. Ei nu au reprezentat o problemă pentru mine, îmi plăcea să-i urmăresc, să le citesc fizionomiile si să le ofer exact marfa pe care si-ar fi dorit-o. Am primit si bacsisuri, dar au fost si cazuri hilare în care oamenii se plângeau că pepenii ar fi fost cruzi sau că ar fi avut semnitele galbene. Chiar dacă stiam că cel putin în ceea ce priveste semnitele, era o aberatie, le-am dat un pepene la schimbul celui deja mâncat probabil. Unii însă încercau aceeasi smecherie pentru mai mult de două ori si renuntam la a-i despăgubi.

Cea mai mare vânzare am făcut-o într-o dimineată, în 5 ore 250 lei - high score. Mi-au plăcut clientii care se interesau de cărtile pe care le citeam si cei care mergeau pe intuitia mea în a cumpăra pepeni, nu am primit plângeri personal, în schimb îi consideram enervanti pe cei care alegeau marfa o grămadă si încercau să obtină un pret mai mic decât cel corect. Ideea e că pentru prima oară m-am pus în ipostaza vânzătorului si am realiza ce client dificil sunt eu însămi.

Curând m-am famialiarizat cu trezitul de dimineată, dar si cu meseria în sine care mi-a devenit dragă în momentele în care aveam vânzare, pentru a nu simti monotania perioadelor ”moarte” - citeam. Mi-am creat clienti fideli, care au cumpărat de la noi în continuu, ba chiar unii care veneau de la mare depăratare doar pentru soiul bun cultivat si îngrijit de vărul meu.

Din păcate, nu s-a dovedit o afacere foarte rentabilă pentru verisorul meu. Motivul taxe imense: 800 lei/ lună - închiriat loc si 5lei/zi cântar. O hotie de-a dreptul tinând cont că trebuia să îsi scoată si investitia, si transportul, ca să nu mai spun de munca si efortul imens. După părerea mea, statul ar trebui să încurajeze productia locală pentru a creste capitalul tării, ori acest lucru pare imposibil cu admnistratia actuală. Este necesară sprijinirea micului întreprinzător si fermier pentru cresterea economică, aceasta e reteta succesului în cele mai multe tări ale lumii. Scădem importul si dezvoltăm exportul, dar... mai avem de asteptat.

În concluzie:
- am devenit un expert în materie de pepeni, am ajuns să-i recunosc după coajă
si mărime
- am învătat să monitorizez banii într-un mod profesionist
- am descoperit metode de a lucra cu diverse tipologii de clienti
- m-am adaptat unui mediu nou
- am dat prima declaratie la politie (o tigancă l-a înselat pe vărul meu)
- am mâncat pepeni pe săturate (optional)

Cea mai importantă lectie a fost că nu-mi pot permite să judec o profesie câtă vreme este cinstită. Am tras mai multe foloase decât ponoase si cu mâna pe inimă recomand oricărui tânăr să încerce o experientă de acest gen înainte de terminarea liceului! Te pregăteste pentru viată. Chiar acum, amintindu-mi tresar de febra care mă cuprinsese spre a vinde cât mai mult, a întrece concurenta prin servicii de calitate si bucuria pe care o simteam când treceau clientii multumiti sustinând că pepenii cumpărati au fost foarte gustosi.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/experienta-de-vara-experienta-de-viata.htm#sthash.4sWmMX6J.dpuf

Aprilie spulberat de Ismail Kadare

Este un roman modern ce evocă o lume a absurdului îmbrăcată în hainele tradiționalului.

    Actiunea se desfăsoară pe două planuri:

Ghiorgu- locuitor al Platoului ucide pentru a-si răzbuna fratele respectând GJAKMARRJE ( obicei albanez prin care orice atingere adusă onoarei unei familii este plătită cu sângele ofensatorului sau al rudelor acestuia)

Perspectiva naratorului este " împreună cu" 

   Ghiorgu are probleme grave de constiintă, dar mai mult decât atât ajunge să pună sub îndoială preceptele kanun-ului (cod nescris de legi după care albanezii îsi ghidează existenta). El reuseste să spargă cercul vicios al societătii în care trăieste prin cugetările sale. Se desprinde educatie, de traditie, de părinti si are încerzări de a gândi cu propriul cap, încercări pe care el însusi si le reprimă. Fascinant este că pe măsură ce i se apropie sorocul ( luna de răgaz se termină, prin urmare gjakmarrje se va relua, apare tot mai clară perspectiva mortii) devine din ce în ce mai liber în gândire, iar moartea îi survine ,paradoxal, tocmai din această libertate pe care si-a asumat-o : si-a urmat chemările  lăuntrice iesind din prudenta de a respecta legile kanun-ului.

    Are o atractie androginică fată de Diana, sotia lui Besian Vops- scriitorul-.

Cuplul Vops vine în luna de miere pe Platou (zona muntoasă a Albaniei, în Nord)pentru că Basian scrisese foarte mult despre această zonă, despre locuitorii ei, în special despre influienta kanun-ului. Dar cărtile sale erau receptate ca fantezie, de aceea merge la fata locului pentru a explora si a se convinge.

    La început, totul pare un experiment frumos,  însă apropierea sângelui le probează tăria , descoperă că oamenii de la câmpie nu pot suporta vitregiile muntelui. Sotia lui, Diana, manifestă aceeasi atractie androginică pentru Ghiorgu. Desi nu se cunosc decât din priviri ard de dorinta de a se revedea după prima întâlnire. Lucrul pare imposibil de vreme ce Ghiorgu urmează să moară. Asteptarea si speranta sunt stări ce îi mistuie concomitent.
    Diana se schimbă radical- aproape că moare sau mai bine zis este atinsă de gheara mortii. Odată ce intră în Turnul de veghe(loc în care se adăposteau criminalii din gjakmarraje , dacă ieseau se aflau sub pericolul de a fi omorâti la rândul lor de către o rudă a victimei) viata Dianei se usucă, nu se stie ce a văzut acolo, ce i s-a întămplat cert este că o transformă într-un soi de victimă a vreunui vampir.
   Besian, desi scriitor, nu comunică aproape deloc. Toate dialogurile serioase pe care ar fi trebuit să le poarte cu sotia rămân în sine încercând să rezolve enigma transformării ei si trecând de la stări de gelozie la duiosie. În cele din urmă pare să înteleagă distrugerea sipritului Dianei ca pe o ofrandă cerută de kanun pentru scrierile sale.
    Diana - frumoasă, blondă/ castanie cu ochi tulburători- pare o zână pentru munteni care sunt de-a dreptul vrăjiti de prezenta feminină.
   Finalul este deschis . Se sugerează moartea lui Ghiorgu si plecare celor doi tineri căsătoriti de pe Platou cu sulita gjakmarrjei înfiptă în suflet.

Romanul este o parabolă a literaturii absurde pentru regimurile totalitare. Autorul sustine aspectul democratic al vechiului cod cutumiar albanez în comparatie cu sistemul juridic comunist.  

Fir-ar el de vot!

                 În cadrul proiectului E.U. in Parlament al Asociatiei Pro Democratia, am fost supraveghtor la alegerile prezidentiale atât în turul unu cât si în turul doi. Proiectul a fost mult mai amplu, a inclus si alegerile parlamentare,  atunci am lucrat în echipe de observare cu voluntari străini din Turcia, Spania, Georgia. Împreună cu ei am învătat mai multe metode de a lua atitudine civică cum ar fi cafeneaua publică sau photo voice, însă sunt sigură că vă întrebati cu ce se ocupă un observator, la ce am avea nevoie de asa ceva. Vă voi împărtăsi din experienta mea .

            În primul rând pentru a fi observator trebuie să ai peste 18 ani si să obtii o acreditare de la Minister de care noi am dispus, bineînteles, prin intermediul asociatiei. După o prealabilă instruire , observatorul are misiunea de a merge prin sectiile de votare si a supraveghea procesul de votare urmărind nereguli. De exemplu, o ilegalitate ar fi să se identifice persoane pe lista suplementară fără declaratii sau ca sustinători ai diferitelor partide să umble cu masinile să ia oamenii de acasă pentru a-i face să voteze cu partidul lor, umblarea cu urna mobilă, din nou, fără a exista cereri si, ca să nu mai spun, adăugarea de persoane decedate printre persoanele votante.După cum spunea un coleg din Chisinău :când se voteză se întâmplă mai multe învieri ca de Paste!

             În primul tur am mers prin satele din Judetul Brăila si m-au impresionat profund bătrânele de peste 80 de ani care veneau la vot în baston motivând sincer "că dacă nu aveam dreptul să votez, mă revoltam, nu asa trebuie, mamă?".Numărul mare al românilor la vot sugerează o dezvoltare a spiritului civic.Românii chiar nu au ratat nicio ocazie de a vota: în Comuna Viziru  numărul  votantilor de pe lista suplimentară era de ordinul sutelor, răspunsul- sectia de votare era situată pe un drum principal si toti soferii de tir, ori diferiti oameni aflati în deplasare au oprit să voteze stiind că nu au cum să ajungă acasă. În general, procesul de votare a functionat corect, dar am întâlnit si câteva incidente: un reprezentat al unui X partid îi cerea agresiv unui presedinte de sectie o copie după lista votantilor  permanenti ori conform instructajului orice eliberare de document oficial este ilegală ,presedintele- om vertical- s-a opus cu vehementă mai ales că i ne-am alăturat si noi , reprezentantul s-a făcut dintr-o dată nevăzut amenintând că va reveni, presedintele a rămas să sune la BEJ( biroul electoral judetean) pentru lămuriri, nu cunosc continuarea, dar am încredere în presedintele respectiv că totul nu s-a lăsat manipulat. Un alt paradox: legea a fost făcută ca să fie încălcată! Într-un oarecare sat, nu-mi amintesc exact numele, recunosteai sectia nu după steag si indicatoare, ci după afisele de campanie electorală ori nouă ni se spusese clar că la 500 de m de sectie sunt interzise astfel de reclame. I-am întrebat pe presedintii de sectii - au răspuns că asa au fost instruiti, că nu îi interesează ce se află în afara incintei, de stâlpul ei mai exact, am sunat la BEJ si aflăm stupefiati că li se dă dreptate celor din sectii, legea s-a modificat sau ceva de genul...lângă aceeasi sectie cu pricina se afla un bar unde benchetuiau niste bărbati care urmau să meargă la vot- vânzarea băuturilor alcoolice în apropierea sectiei de votare este interzisă! ca să nu mai adaug că un domn pe care am dorit să îl intervievăm se afla mai mult decât evident în stare de ebrietate proaspăt iesit de la vot!
         În turul doi ne-am  mutat perspectiva pe sectiile din oras unde, într-adevăr, nu am întâlnit nereguli majore  , ba chiar am  fost frapati de multitudinea brăilenilor iesiti la vot!

         În afara unui presedinte care a refuzat să discute cu noi argumentând că  pe acreditare scrie doar că avem voie să intrăm si să stăm într-un colt( atributiile noastre vizau si completarea unor formulare privind desfăsurarea votului si starea generală a sectie, de exemplu date generale- număr, nr. votanti lista pemanentă, suplimentară, număr declaratii, cereri pentru urna mobilă)  nu am întâmpinat nimic iesit din comun însă nu pot să nu semnalez teama cea mai mare pe care o aveam si care s-a si adeverit. Rog a mi se da creditul pentru impartialitate politică în cele ce urmează!: 

        Vineri, am aflat dintr-o declaratie a presedintelui Traian Băsescu că este necesară înmultirea sectiilor de votare în diaspora. Acest lucru era posibil prin realizarea unor cereri de către Guvernul României, numai că acesta a sustinut sus si tare că această măsură este ilegală,  legea conform căreia mutarea sectiilor de votare este ilegală se referă strict la listele permanente, ori diaspora votează pe liste suplimentare. Pentru  o privire de ansmablu mai amplă voi aminti răsturnarea situatiei de la alegerilor prezidentiale trecute când diaspora a schimbat total rezultatul din sondaje . Acum se stia că diaspora îl preferă pe Iohanis, iar Guvernul sustinător al lui Ponta a actionat ca atare. 

          Rezultatele au fost dezastruoase după cum stiti din mass-media. Voi completa doar cu exemple personale: o prietenă din Londra a stat 7h la coadă în ploaie si nu a reusit să intre la vot, o cunostintă de-a ei cu triplă cetătenie (română, canadiană si britanică) era foarte hotărâtă să renunte la cetătenia română. Oare chiar asa am ajuns? 

Căutare

      

 Si beau    

  Să simt,   

  Să mint, 

să uit,  

   să ascund,

    să plâng , 

să zic   

             Adevărul.

 Si citesc    

Să zbor,  

   să mor, 

    să nasc

   să cresc,    

să iubesc,     

să cunosc       

             Omul

Gânduri de elev

postat la

Chiar vreţi să ştiţi problemele unui elev, căci ele sunt „probleme” la plural? Ei bine, începem de dimineaţă: mă urc într-un autobuz supra-aglomerat, deşi, trebuie să recunosc şi să apreciez efortul de a mai îndesi autobuzele de la ora 7.20 - 8.00 din ultimele luni. Pe parcursul călătoriei mă deranjează acei colegi de la alte licee, foarte gălăgioşi, care mai au şi tupeul să se ia de câte o fată singură cu glume porcoase şi nu numai; pe lângă această problemă, de 7 ani de acasă să-i spunem, mai există şi o groaznică desincronizare cu bătrânii care ştiu că aceea e ora noastră de plecat la şcoală, tot ei ştiu că vor să stea jos şi să nu fie îngrămădiţi de ghiozdane uriaşe de câte 5-7 kg fiecare.

Deci ei, care se plâng de noi şi care au tot timpul din lume, ”sunt pensionari până la urmă”, aleg să meargă la piaţă sau unde or fi având ei treabă fix la ora aceea când abia au loc în autobuz elevii, ca să nu mai spun de bătrânelele acelea iuţi la gură care găsesc motiv de ceartă fie cu un tânăr mai neobrăzat, pe care nu îl absolv deloc de vină, fie cu bietul şofer care şi aşa e stresat de salariul mic, de familia pe care o are de întreţinut etc.

La şcoală mă enervează laşitatea unor profesori de a pune note mici sau de a uza din plin de autoritatea pe care se presupune că o au. Majoritatea profesorilor se plâng de lipsă de respect şi îi vezi pe unii că se uită pierdut înspre elevi întrebându-se în mintea lor: oare cât de departe pot ajunge cu nesimţirea? Păi, mai departe decât şi-ar fi închipuit ei, în mod sigur. Îi vezi acolo stând în faţa clasei ca nişte nevinovaţi aduşi la execuţie aşteptând parcă să-i lovească cu o piatră în cap conştiinţa pe copiii pe care ei îi iubesc atât de mult şi cărora ar avea atâtea să le spună

Dar până la urmă şi lipsa aceasta a lor de acţiune e tot o formă de iubire, pentru că săracului profesor îi e milă de elevii săi, îi e milă să-i pună o notă mică şi să-i distrugă viitorul neajutoratului copil care, în treacăt fie vorba, profită de această slăbiciune.

Deci vina e tot a sistemului. De ce ar conta o notă în aplicarea la facultate ? Ce importanţă mai are nota aceea mică, când elevul e o enciclopedie umblătoare? Cunosc destui copii cu o cultură generală de genii, cărora, însă, şcoala propriu-zisă nu le prezintă interes şi care de multe ori sfârşesc cu o medie de 8 sau şi mai mică având totuşi mai multe cunoştinţe decât premiantul acela cu 10 pe linie. Pe aceştia cine îi recompensează, cine îi motivează?

Pentru că toată lumea găseşte probleme, dar nimeni nu oferă soluţii viabile, îndrăznesc să spun că mai bine era pe vremea când se dădea examen pentru intrarea la liceu sau facultate, deşi era mai greu.

Iar dacă într-adevăr oficialităţile vor ca elevii să înveţe cât mai bine la şcoală s-ar putea da un procent din alocaţie pe baza unei medii minime. Practic, cu ce mă ajută pe mine dacă am 10 la geografie, dacă nu-mi place această materie şi media mea corectă ar fi 7 sau 8?

Aici e problema. Inainte se făcea învăţământ de calitate la puţini, acum se face la mulţi şi nu ştim cât de bine şi practic. Oare de ce se chinuie guvernul să-i şcolarizeze pe toţi teoretic, să-i bage pe câţi mai mulţi pe banii statului în facultate, ca să nu se închidă? De ce? Ca să se îngroaşe rândul şomerilor ce se hrănesc tot din banii statului stând toată ziua pe pc şi ajungând până la urmă să se angajeze ori într-un loc total opus calificării lor ori să plece în afară să fie exploataţi de nişte ţări care n-au investit nimic în dezvoltarea lor personală? Unde-i logica aici?

Lăsând la o parte aceste probleme de „oameni mari” (care vor deveni ale noastre în câţiva ani, dacă nu sunt deja), vă voi mărturisi durerea cruntă pe care o simt de fiecare dată când văd ignoranţa celor din jur şi inerţia.

Şi nu doar că nu se implică în acţiunile celor cu iniţiativă, ci au o atitudine distructivă, îi sapă şi îi demoralizează. Doare să îi priveşti pe unii cum nici măcar nu acceptă să primească o lovitură, ci ca un doctor superficial pe care nici măcar nu-l mai interesează adevărata stare a bolnavului pune un diagnostic de boală incurabilă luându-i pacientului orice speranţă de vindecare.

Aceasta e atitudinea românilor faţă de ţara lor. E doar o chestiune de mentalitate ce trebuie schimbată. Trebuie să avem curaj, speranţă şi să bandajăm rănitul înlăturând bacteriile. Ignoranţa e dureroasă şi laşă fiind probabil cea mai mare problemă a societăţii. Toţi se plâng ca într-o competiţie aproape şi nimeni nu face nimic.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ganduri-de-elev.htm#sthash.h2pPb4RR.dpuf

Lenea costă bani!

Rolul tehnologiei este să ne facă viata mai usoară, prin urmare să ne ajute să fugim de muncă. Trăim în secolul tehnologiei, societatea noastră este din ce în ce mai dependentă de aceasta si oare unde poate duce o societate construita pe ideea de a-si usura viata, de a fugi de muncă, de a fi lenesă?! Desigur că duce la haos, haos pe care deja îl trăim.

Mi se pare o aberatie! Suntem crescuti pe principiul evadării. Omul care stă degeaba nu poate fi fericit, chiar dacă sustine asta, el se plictiseste, ori plictiseala e o boala cronica foarte grava a zilelor noastre pentru dependentii de gadgeturi.

Munca e cea care aduce fericirea omului (Voltaire), pentru că asa cum toate păsările, animalele si celelalte vietăti isi au rostul lor pe pământ, asa si omul a fost creat pentru a munci, a se înmulti si a stăpâni pământul.

Faptul că societatea actuală este una denaturată, a "evolutiei", e usor de dovedit. Există multe lucruri bune, de calitate, oameni frumosi cu fapte frumoase realizate prin muncă, dar care îsi pierd întâietatea în fata popularizării celor care s-au folosit de scurtături, celor care au fost lenesi.

Nu sunt deloc de acord cu termenul de evolutie, deoarece după cum scria Jaques Maritain "Istoria lumii face progrese în acelasi timp pe linia răului si pe aceea a binelui", raportul dintre bine si rău rămâne mereu acelasi oricât de evoluati/ involuati am fi.

Spre a demonstra denaturarea mă voi lega de functiile primare ale omului:

- să muncească ("Stăpâniti pământul")

- să se înmultească

- să crească

Ceea ce se întâmplă astăzi majoritar, dacă ar fi să ne luăm după mass-media rog a nu se simti ofensati cei ce duc o viată fericită făcându-si datoria si care merită tot respectul), se prezintă astfel:

- fuga de muncă prin tehnologie

- avorturile

- dezvoltarea precoce din cauza substantelor chimice

Avem nevoie de întoarcerea la primordial, de a ne deschide ochii si a nu mai fugi de adevărata noastră natură.

- See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/lenea-costa-bani.htm#sthash.DVAxaX7p.dpufpublicat la