A.p.

Trăgând de scripeți
Îi înoadă
În ghem înalt și încâlcit
Neroadă
Stă truda pură și sforțează
Linii largi și noduri multe
Se sfârșește în mărunte
El, robul voluntar, rămâne oleacă încurcat.

night lights

Promisiune

Simţind în gât clocoteală de fiere

albastră,

se grăbi să ajungă la fereastră

să-şi verse gândurile,

frustrările şi patimile,

dar aerul rece a trezit-o

din somn, i-a alungat

greaţa şi a înghiţit

în sec.

Încă nu i-a venit Timpul,

mai are de acumulat , de păstrat,

căci izbucnirea va fi măreaţă.

Până atunci exersează, repetă, lucrează,

şterge şi rupe din ea

până când aerul rece

nu-i va mai putea opri gălbinarea

şi va vomita

toată măreţia ce se adună în ea.

Fuga

Fuga

Fug pentru a mă descătuşa de lanţuri

iar în fuga mea, vreau să cuprind pământul

cu o cătuşă uriaşă

cu ea vreau să împletesc marele râu,

muntele şi marea

cu ea să prind în horă rădăcinile umede

               ale fiinţelor de mâine

până când închisoarea mea

se va lărgi peste toate

scăpându-mă pe mine

de povara nevinovată de

a te visa din când în când pe tine.

Un om între oameni( Partea a II-a)

       Fire idealistă, la început a fost dezamăgit, dar pe parcurs a descoperit bucuriile meseriei în care s-a implicat trup și suflet, profesor în cercetare militară. Memoriile la care, de altfel, lucrează, găzduiesc desfășurarea celor 42 de ani de muncă în slujba Armatei Române. Faptul că a fost un profesor excepțional reiese din mărturiile numeroșilor elevi care i-au trecut prin mână și care au ajuns oameni adevărați. Ce îți poți dori mai mult ca profesor decât să îl auzi pe Generalul cu 4 stele spunând:"Domnule profesor, la fiecare steluță pe care am obținut-o se află contribuția dumneavoastră."
     Porecla sa a fost "Masculul" de la îndemnul cu care își corija studenții: "Fii, măi, mascul, nu mârlan!"

infoest

    I-a avut colegi pe profesorii săi la Sibiu, iar dragostea studenților, cu care nu era deloc indulgent, s-a manifestat în diverse feluri atrăgând invidii nefondate asupra sa. Majoritatea elevilor săi gândindu-se la anii formării lor, îl menționează cu respect și entuziasm pe colonelul Costică Gavrilă ca pe un părinte.

   L-am întrebat despre eșecuri, acestea țin de sănătate. Perfecționist, nicicând nu a urmărit succesul, totuși realizările sale dovedesc că l-a obținut. Mândru este de toți copiii săi, naturali și de la școală. Pe proprii copii i-a învățat să muncească, să obțină totul pe cont propriu, la fel cum învățase și el de la părinții săi "Uitați-vă la mine și la mama voastră (învățătoare de mare calibru), dacă vreți să obțineți ceva, munciți să ajungeți ca noi!"Fiul a urmat o carieră în Armată Română la fel ca tatăl, depășindu-i cu mult funcția, iar fata lucrează la SRI.

    Odată retras la Brăila, a înființat cercetășia pe care a vrut-o o școală de educație civică și patriotism, dar s-a lovit de reticența și indiferența celor mulți nereușind să atingă nivelul dorit. Totuși, a condus și îndrumat sute de copii prin toată țara și în străinătate nu atât pentru recreere, cât pentru învățare practică.

       A doua oară ce ar face? S-ar implica și mai mult, deși sub o privire retrospectivă pare că a făcut imposibilul.

       Pentru rezumarea personalității sale sunt suficiente cele mărturisite de el în timpul interviului.

„Mi-am făcut din profesie un cult fiind ofiţer cercetaş militar. Educaţia este filozofia vieţii mele, sunt convins că o comunitate educată e cultă şi prosperă. Iubesc natura şi caut să o cunosc cât mai mult. Sunt un dac şi studiez dacologia, care este evanghelia poporului meu. Sunt mândru de ţara mea".
„Mă dezgustă tot ceea ce derapează de la o conduită decentă. Acest lucru înseamnă pentru mine ineducaţie. Detest minciuna şi oamenii care se folosesc de ea pentru a-şi atinge scopurile. Nu-mi plac oamenii care nu ştiu pentru ce trăiesc şi ce vor de la viaţă."

Un om între oameni (Partea I)

infoest

     Se culeseseră viile și floarea soarelui, iar gospodinele erau la culesul porumbului. Într-o astfel de zi a venit pe lume colonelul Costică Gavrilă în localitatea Romanu, județul Brăila. Se trage dintr-o familie de plugari din tată în fiu, pe linie paternă, și de dascăli, pe linie maternă. Părinții i-au fost model de demnitate, iar bunicul David, cântăreț la strană și învățător, l-a îndrumat în toate. A fost un copil năstrușnic, dar înțelegător.        A făcut clasele I-IV în sat, apoi a urmat liceul "Nicolae Bălcescu" în
Brăila. De perioada adolescenței își amintește cu drag, e prima la care s-ar întoarce cu toată inima dacă timpul s-ar da înapoi. Licean fiind, își purta cu mândrie uniforma, pe care o respecta cu sfințenie, iar năzbâtiile din vremea aceea îi palpită și acum inima cu fior de joc.
     Mama și-ar fi dorit să se facă învățător ca bunicul, tatăl alături de bunic insistau să intre în tagma preoției, dar tânărului îi era sortită altă cale. Într-o seară a vacanței de vară, a mers cu "nenica" la păscut. Era un văr de-al mamei cu o figură spartană, cu un fizic viguros, înalt ca bradul, de-a dreptul intimidant, dar avea și o cultură dezvoltată care îl fascina pe tânărul nostru. Privind la stele, i-a povestit întâmplări din războiul la care fusese nevoit să ia parte, transmițându-i admirația pentru armată. La un moment dat, acesta îi spune:"Măi, nepoate, neam de neamul nostru nu a învățat atâta carte cât înveți tu. Măi, nepoate, tu să te faci ofițer."

     Având o personalitate puternică, a izbutit să iasă victorios în conflictul familial creat de noua orientare profesională, iar Costică Gavrilă își urmează visul de a ajunge la o școală militară. În august 1952 a intrat la Şcoala de ofiţeri infanterie nr. 1 Sibiu. Iar după şcoala de la Sibiu, colonelul a urmat cursurile Centrului de perfecţionare de la Făgăraş.

      Însă, a făcut în așa fel încât a împlinit și visurile părinților săi. A devenit profesor în cercetare inițiindu-se astfel în arta de a educa, iar credința a investit-o în profesia sa și în marile valori pe care le-a rezumat într-un dicton al Asociației Comunitare a Cercetașilor României, filiala Decebal, pe care a înființat-o în Brăila, după ce s-a retras din învățământul militar: "Demnitate, iubire și decență."

      Nu s-a retras din voință proprie, ci din cauza desființării catedrei în cercetare, fapt ce a însemnat închiderea ireversibilă a unui drum de el pavat, dar viața îi deschide și alte căi...(în partea a doua).

Blind runner

VII

În iubirea lui

El frânge aripi

Priponeşte locului

Norocul sorocului

O găsiti în fată la Poem !

      

Ea crede că o floare poate aduce primăvara.

Alte măsti, aceleasi fete

        Astăzi am aflat povestea lui Grand Guignol. 

      Acest teatru francez a reprezentat o atractie timp de 60 de ani prin scenele macabre, de teroare sau sexuale. A fost înfiintat de Oscar Metenier în 1897 si s-a dezvoltat sub puternica influientă naturalistă. 

     Multi actori au fost răniti în timpul reprezentatiilor si au circulat legende cu privire la moartea subită a unora. Locul a ajuns un centru turistic pentru Paris până când a început să se dezvolte industria filmelor horror cu care nu a mai putut concura de vreme ce aceste productii cinematografice amplificau efectele speciale folosite de Grand Guignol la un nivel cu totul nou.

            La închiderea teatrului, anul 1962,  după cea din urmă reprezentatie, directorul teatrului a declarat că "Le Theatre du Grand Guignol nu mai poate concura cu mizeriile lumii contemporane."

          Si câtă dreptate!... Cine ar mai plăti astăzi ca să vadă stirile de la ora 5 pe scena teatrului când setea de morbid îi este satisfăcută acasă pe canapea în fata televizorului. Un regizor contemporan român ca Radu Afrim foloseste totusi elemente absurde din show-biz pentru a trage un semnal de alarmă, al câtâlea... De unde dorinta aceasta a omului de a se îngrozi?

         În Roma Antică se mergea la Colosseum ca să fie admirati oameni spântecati, măcelăriti, în Evul Mediu se adunau în număr mare pentru a huli vrăjitoare arse pe rug, unii îsi făcuseră chiar un hobby din a participa la executii publice, la Grand Guignol se ilustra sexul si cruzimea, apoi urmează filmele horror. Chiar nimic nu se schimbă? Pentru ce această fatetă a umanitătii? Are omul nevoie să îsi amintească de iad? De ce caută să se teamă? Să se sperie? La ce îl ajută?

        Poate vrea să se cauterizeze împotriva  unor asemenea întâmplări tragice. Omul trăieste cu mitul conform căruia dacă îi vede pe altii murind, el nu se va mai teme de moarte. Iar faptul că se adună în număr atât de mare înseamnă că are nevoie de ceilalti pentru a-si depăsi teama. Suntem îngroziti, dar nu ni se poate întâmpla nimic dacă suntem împreună. De asemenea, poate fi un mod de a ne demonstra curajul, bărbătia. 

        Sau într-un fel acelasi om îsi absolvă constiinta de propriile păcate prin comparare cu monstruosul de pe scenă.

         Vrem să ne temem pentru că ne e prea frică să avem curaj...

Umor

Doi oameni alegeau o coroană funerară pentru vecinul lor proaspăt decedat. Unul dintre ei mai- mai că plângea de rău ce îi părea, apoi izbucneste în râs făcându-i semne celuilalt si aruncându-i o ocheadă poznasă vânzătoarei:

-A murit vecinu'!Si ce rău ne pare!!! Ne rămâne vecina nouă!!!!:)))

Fairy tale

   Fata cu bască rosie m-a drogat cu ciocolată neagră sub pomul împodobit ce aminteste de o sărbătoare pe care natura o respinge momentan.
   Ritualic, ca o vrăjitoare, împarte, se împarte haiduceste spre îmbucurarea lor.
   Ametită, hipnotizată.... o urmez.
   Mă consideră străină, dar cunoaste unghiuri adevărate ale fiintei mele la care cei de zi cu zi nu au acces, si nu pentru că le-as ascunde...Cum ar putea un cerc să îsi ascundă unghiurile?
   Închid ochii, o tin strâns de mână si facem prima vrajă împreună: Mos Crăciun va face să ningă cu rochii de printese! Ea va sclipici, eu... eu voi fi colorată, cu suflet colorat, voi fi Zâna Culorilor - G. Floare Albă- iar ea I. ruptă din Curcubeu se vărsa în sclipici pentru o lume întreagă.
   Mă tine strâns de mână pe Bulevardul Regilor si pot simti sângele albastru ce bate în două palme ca timpane de vis într-un tinut de vis al nobililor lui don Quijote.
   Mă trezesc într-un cristal, ea, prezentă încă, se răsuceste printre citate ale florilor fumate.
   Îmi administrează a doua doză cu Tagore, Heine, -romanticul întârziat- Eliade. Se transformă în aripi de înger cu formă de avion si plutesc, plutesc până la Casa Stafiilor unde sălăsluiesc făuritorii de vise.