La 20 de ani, sunt doar un copil care suferă când vede alți copii lipsiți de semnul suprem al dragostei, atenția.
Ori bunica ce umblă cu degetul pe telefon și se răstește cu violență la nepotul care îi scutură creanga de deasupra băncii cu speranța vagă că va reuși să creeze un pic de interes bunicii lui sau mama care nu-și vede fetița care face rotocoale zglobii în jurul ei încercând să-i spună ceva femeii cu căști în urechi și care nu reacționează decât cu un rece "ce vrei?" după ce a fost trasă de picior aleg să iubească smartphone-urile.
Dacă am face o statistică sau pur și simplu ne-am urmări activitatea într-o zi obișnuită, mulți am descoperi că touch-ul primește mult mai multe mângâieri din partea noastră decât cei dragi. Reacționăm cu un mai mare entuziasm la like-ul pe care l-am primit de la prietenul prietenului lui x, decât la zâmbetul inocent al unui trecător. Mai târziu, ne mirăm de ce sunt copiii noștri reci, de ce stau numai cu nasul în tabletă? De ce? Pentru că la rândul nostru atenția care li se cuvenea lor am acordat-o altui lucru sau activități.
Ortega Y Gasset descria fenomenul de îndrăgostire ca pe o etapă de atenție și una de manie. Ori totul în jur caută să ne capteze atenția, să ne câștige dragostea,
Ceea ce trăim în ziua de azi este o îndrăgostire de gadget-uri. Le acordăm mare parte din atenția noastră și le verificăm cu mai multă rigurozitate decât am verifica starea unui prieten bolnav.
Atenția mai poate gravita în proporție mare și spre profesie. Suntem atât de absorbiți de ea, că nu mai vedem nimic în jur. De fapt, nimicul nu este important ci acel nimeni pe care nu-l vedem are de suferit.
Trăim într-adevăr într-o lume în care cel mai vânat lucru este atenția noastră: reclame, afișe uriașe, culori puternice, luminițe, zgomot, post-uri pe rețele de socializare, mesaje, articole, atâta informație ne așteaptă și ne incită, ca să nu mai vorbim de toți cei care vor să ne vândă ceva. Dar poate nu ne dăm seama că odată cu atenția acordată oferim și dragostea noastră.
Creăm o legătură specială cu omul căruia îi acordăm atenție, atenția noastră contribuie la creșterea stimei de sine a respectivului și pentru că l-am ascultat, va fi acolo să ne asculte, poate nu cu disponibilitatea unui i-phone, dar cu o îmbrățișare și o căldură reală, palpabilă. I-phone-ul va fi și el acolo pentru noi, dar nu ne va oferi decât surogate de umanitate.
Oferim atenția noastră voluntară celui pe care îl iubim care poate fi: un smartphone, tabletă, laptop, televizor, mall, cărți, profesie, copii, familie, oameni, Dumnezeu. Niciunul dintre termenii enumerați nu reprezintă ceva rău de care să ne ferim atâta timp cât noi suntem cei care stabilim proporțiile. Oamenii iubesc...
